![]() ![]() Prima versiune, denumită MicroCAD, a apărut în anul 1982, ajungând până la versiunea AutoCAD 2014. ![]() Net, ObjectARX.ĪutoCAD - computer aided design (proiectare asistata de calculator)- este cel mai răspândit mediu de grafică și proiectare asistată de calculator, folosit cu succes în domenii precum arhitectură, geografie, medicină, astronomie, tehnică etc. Aici sunt incluse AutoLISP, Visual LISP, VBA. Una dintre caracteristicile care au făcut faimoasă această aplicație, pe lângă prețul la lansare mai mic decât al altor softuri similare, a fost posibilitatea de ambientare și automatizare a proceselor. AutoCAD (din engleză de la CAD = Computer-aided design sau Computer-aided design and drafting) este un program CAD utilizat în proiectarea planurilor de construcție în două dimensiuni ( 2D), mai puțin în trei dimensiuni ( 3D), dezvoltat și comercializat de compania americană Autodesk.įișierele specifice sistemului („native”) sunt cele de tip dwg, precum și cele dxf ( Drawing e Xchange Format), extrem de larg răspândite.Ĭu toate că inițial a fost creat pentru a rula și pe platforme ca Unix și Macintosh, s-a renunțat la dezvoltarea acestora în favoarea sistemului de operare Windows.
0 Comments
Leave a Reply. |
Details
AuthorWrite something about yourself. No need to be fancy, just an overview. ArchivesCategories |